Mi-am dat seama astazi ca au trecut aproape doi ani de zile de cand n-am mai scris nimic pe blog. Ce-i drept, n-am avut inspiratie, desi de subiecte (personale) nu am dus lipsa in aceasta perioada - una dintre cele mai vechi prietene ale mele s-a casatorit si s-a mutat in Bucuresti, mi-am schimbat job-ul dupa patru ani de presa de nisa, am renuntat din lipsa de bani sa fac un masterat in strainatate si...am pus bazele unei organizatii neguvernamentale, alaturi de doi oameni extraordinari, care m-au invatat ce inseamna sa lucrezi la cel mai inalt nivel, chiar si in sedinte pe Skype, programate la ore tarzii in noapte sau duminica la pranz. De ce Skype si nu face-to-face? Pentru ca ambii sunt in strainatate. Unul in Anglia, celalalt in America.
Azi, intre doua conferinte de presa in care am fost bombardata cu informatii despre vaccinarea antigripala si costurile ridicate ale bolilor reumatologice, vreo 200 la numar, m-am bucurat sa-mi vad unul dintre colegii de la ziar in metrou. Dupa nici cinci minute, am aflat ca este fondatorul unei organizatii neguvernamentale, care activeaza in domeniul artistic (teatru). Dupa alte doua minute, am aflat ca se gandeste sa o inchida din lipsa de finantare si pentru ca birocratia de la noi din tara i-a dat nu odata, ci de mai multe ori, batai de cap. Iar ANAF-ul si-a intrat si el in drepturi, in stilul pur romanesc...
Asa ca in drum spre redactie mi-am reamintit finalul anului 2011, cand am hotarat sa infiintam Observatorul Roman de Sanatate. Si noi era cat pe ce sa ne poticnim pe drum. Adevarul e ca desi la prima vedere pare simplu sa infiintezi o organizatie neguvernamentala, nu-i nici pe departe asa. Hartoage peste hartoage, nervi, functionari indolenti si nesimtire cat cuprinde, mai ales la judecatorie, unde grefierii se cred un fel de dumnezei pe pamant. Dupa vreo luna si ceva in care esti foc si para, momentul in care primesti certificatul de „nastere” al ONG-ului egaleaza cu nirvana. OK, probabil ca exagerez, dar asa imi place sa cred.
Si, dupa ce am primit certificatul de nastere al ORS-ului, cum ii zicem noi, ne-am lansat si oficial. Cu doua rapoarte foarte bine facute de colegii mei, doctoranzi in politici de sanatate publica si economia sanatatii, dar si absolventi ai unor universitati de prestigiu din afara. Daca rapoartele de cercetare din 2012 au vizat reforma spitalelor publice si pe cea a asigurarilor de sanatate, in timpul mandatului pe care l-a avut Vasile Cepoi, policy brief-ul din 2013 a vizat un alt subiect de mare actualitate in sistemul sanitar - plata medicilor in functie de performanta.
De altfel, ne-a incurajat si feedbackul primit pana acum de la cei din sistem, pentru ca a fost pozitiv. Un alt aspect important a fost acela ca la scurt timp dupa ce au fost lansate, rapoartele de cercetare si-au facut loc in bibliografia cursului de Health Systems de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.
Si pentru ca societatea civila nu ne este indiferenta, Observatorul Roman de Sanatate a avut onoarea de a juriza proiectele inscrise la ultimele doua editii ale Galei Societatii Civile in sectiunea Sanatate. Multumim pe aceasta cale Florentinei :-)
Dar poate, lasand la o parte toate aceste lucruri , Observatorul Roman de Sanatate ne-a demonstrat, in primul rand noua, ca o echipa poate functiona chiar si atunci cand un om este in Romania, altul in Anglia si celalalt in America, in ciuda programelor diferite si a joburilor full time (in cazul colegilor mei, cercetare). Va las sa ii descoperiti, mai jos, pe Adrian si pe Nicu, pilonii de baza ai proiectului atat de drag mie.
Adrian - articol Hotnews: Bursier la Universitatea din Birmingham
Nicu - articol Opinia Buzau: Buzoianul Nicolae Done, absolventul de Harvard care va lucra pentru Guvernul SUA
www.ors.org.ro
Un comentariu:
Felicitari pentru ca sunteti printre putinii care au proiecte de suflet.
E bine ca ati inceput sa scrieti din nou.
Trimiteți un comentariu