Stau uneori si ma gandesc...de ce mai traim daca tot suntem programati sa murim? Ca sa ne bucuram de viata. Ca sa o pretuim. Ca sa fim impliniti. Ca sa fim fericiti. Ce nu e de inteles pentru mine si nici nu va fi vreodata este de ce unii dintre noi trec prea repede de cealalta parte a baricadei. E trist sa vezi un bun prieten in suferinta si sa nu-i poti fi alaturi. Fizic ma refer. E adevarat, exista intre noi 500 de km distanta.
E trist atunci cand un copil ramane fara unul din parinti. Noi suntem generatia mereu dependenta de familie, de mami si de tati, de sfatul lor, de banul lor. Da, folosesc pluralul pentru ca suntem obisnuiti sa ii avem pe amandoi. Chit ca ne certam cu ei, din orice tampenie, chit ca ne contrazicem, de dragul de a intra in polemici, ne place sa ii stim acolo. In definitiv, nimeni in lume nu ne vrea binele mai mult decat proprii nostrii parinti. Si chiar si noi, cu toate ca uneori nu ii luam in seama, suntem constienti de asta.
E trist cand se intampla pe nepusa masa. Cand nici macar nu iei in calcul ca se poate intampla o nenorocire. Nu stiu prin ce trece cineva care ramane fara unul din parinti si nici nu vreau vreodata sa cunosc un asemenea sentiment. Insa sper din tot sufeltul sa fii tare! Si da, sunt alaturi de tine!
Un comentariu:
Trist..esti un mic Cioran in spusele tale de aici. Si eu mi-am pus aceleasi intrebari de muulte ori si am asa...un raspuns. Intrebarile tale poate sunt retorice,eu iti zic oricum:P
In univers trebuie sa fie un echilibru, nu? Ca altfel...nush ce s-ar intampla..probabil ar veni sfarsitul lumii. De ce se duc unii dintre noi prea devreme- pentru ca altii traiesc prea mult.
De ce exista oameni prosti - pentru ca sunt altii prea destepti.
De ce sunt oameni tristi - pentru ca altii au parte numai de fericire.
De ce sunt oameni nebuni - ca le fura altii partea de realitate.
Vrem sau nu..ne completam unii pe altii ca sa existam. Nush dc e bine , dar sigur e trist.
Te tzucaiesc bah claudan!
Trimiteți un comentariu