"Sistemul sanitar romanesc necesita intre doua si patru miliarde de lei pentru a functiona. La avarii". Cuvintele de mai sus ii apartin nimeni altuia decat primarului general al Capitalei, prof. dr. Sorin Oprescu, prezent la conferinta Sanatate 2009 organizata de Forum Invest.
Restructurarea sistemului sanitar
Edilul Bucurestiului a tinut sa precizeze ca este necesara o restructurare a sistemului, ceea ce presupune o transformare reala. "Trebuie sa incercam sa ne adaptam zilelor in care traim, dar nu in detrimentul bolnavului ci in detrimentul, daca vreti, al multimii sistemului", a spus Oprescu.
"Poate imputinam sistemul. Poate il asezam mai bine pe teritoriu. Cand zic asta ma gandesc la cele trei unitati de baza, cei trei actori, doctorii din spital, din ambulatoriu si medicii de familie", a mai adaugat acesta.
Disolutia din Sanatate
Din punctul de vedere al primarului general al Capitalei, de vina este de fapt, insusi sistemul, "intrat in disolutie in urma cu ani si ani de zile. Mai mult decat atat, vinovata se face si conducerea acestuia. Atata timp cat lucrurile nu vor sta ca o piramida normala, cu varful in sus si cu baza in jos, toate aiurelile astea se vor petrece in continuare".
Primarul a accentuat importanta rearanjarii medicilor in teritoriu, aspect mentionat si in cadrul Forum Invest 2009. "Unitatile medicale, spitalele orasenesti, municipale, ori cele judetene ar trebui utilate cu prioritate", a reiterat Oprescu."
Totodata, "trebuie vazuta harta acoperirii cu ambulatorii de specialitate", a mai adaugat el. Modelul acesta a fost adoptat si de greci, care acum "au unde sa se duca, fie lucreaza in urgente, fie in boli cronice", a subliniat edilul.
Independenta fondului de sanatate - necesara
Cu toate ca in momentul de fata sistemul sanitar este "o victima a ultimilor 20 de ani, datorita subfinantarii cronice", a existat o perioada in care Sanatatea se mentinea mult peste linia de plutire.
Intre anii 1997 - 1999 s-au adunat bani la fondul de sanatate, care astfel devenise independent. Acesta a fost insa depersonalizat si, in consecinta, a intrat in bugetul general consolidat, devenind un fond special. "La fel ca toate fondurile speciale, ministrii puteau sa-l foloseasca la orice", a mentionat Sorin Oprescu, care considera ca revenirea la un astfel de fond ar fi necesara in conditiile actuale de criza.
Sursa: Paginamedicala.ro
PS: azi, Sorin Oprescu si-a anuntat candidatura la Presedintia Romaniei, ca si independent. Discutia purtata cu edilul a avut loc joi, in incinta Hotelului Radisson, la un cappucino si cateva tigari :) Dupa cum remarca Bodgan, colegu' de la job, tusesc la fel de rau ca si Oprescu, de la prea multele tigari pe care le fumez lately.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu