Astazi am ales sa vorbesc despre lucruri triste. Am venit acasa cu zambetul pe buze, hotarata sa va impartasesc cateva opinii legate de studiile in strainatate, idei pe care le-am extras ieri dintr-o intalnire cu Andrei Tarnea, directorul executiv al Institutului Aspen Romania, absolvent Fletcher School of Law and Diplomacy. Un telefon insa...mi-a schimbat seara si mi-a luat instantaneu zambetul de pe buze. Drept urmare, am decis sa scriu despre lucruri triste.
Lucurile triste nu obisnuim sa le punem pe masa de discutii. Pentru ca ne creaza disconfort, pentru ca ne schimba starea de spirit si ne deprima, pentru ca, de cele mai multe ori, lucrurile triste ne fac sa vedem cu alti ochi viata si in definitiv, ne determina sa o pretuim.
Suntem inconjurati de lucruri triste, insa unora dintre ele nu le acordam atentia cuvenita. De la batrani cersetori pe care alegem sa ii ignoram pe strada, la animale parasite carora le intoarcem spatele, ori copii saraci fata de care manifestam nimic altceva decat indiferenta. Si totusi, sunt unele lucruri triste care ne afecteaza profund, dar asta se intampla, din pacate, numai in momentele in care suntem noi implicati.
Lucurile triste nu obisnuim sa le punem pe masa de discutii. Pentru ca ne creaza disconfort, pentru ca ne schimba starea de spirit si ne deprima, pentru ca, de cele mai multe ori, lucrurile triste ne fac sa vedem cu alti ochi viata si in definitiv, ne determina sa o pretuim.
Suntem inconjurati de lucruri triste, insa unora dintre ele nu le acordam atentia cuvenita. De la batrani cersetori pe care alegem sa ii ignoram pe strada, la animale parasite carora le intoarcem spatele, ori copii saraci fata de care manifestam nimic altceva decat indiferenta. Si totusi, sunt unele lucruri triste care ne afecteaza profund, dar asta se intampla, din pacate, numai in momentele in care suntem noi implicati.
Spuneam ca un telefon mi-a schimbat seara si mi-a sters instantaneu zambetul de pe buze. Mintea mi-a fost invadata, imediat ce am inchis, de o avalansa de intrebari. Si de zicale si vorbe, pe care nu le-am bagat in seama pana acum..."Viata e prea scurta pentru a nu te bucura de ea la maximum"..."Nu stii cand se poate intampla ceva"..."Viata e prea scurta ca sa iti faci planuri"...Viata e...si nu mai e. Capitolul asta se incheie, in unele cazuri, prea devreme. Inainte sa ajungi sa te bucuri de anumite experiente, inainte sa te poti simti implinit, inainte sa poti fi fericit.
Un bun prieten...s-a stins din viata. Azi. Acum jumatate de ora. Era sufletul petrecerilor la care mergeam. Era prietenul meu inca din copilarile. Si intentiona sa se casatoreasca in 2011 si sa isi intemeieze o familie. Sunt trista...si inca nu-mi vine sa cred...Odihneste-te in pace, prieten drag!
2 comentarii:
Stiu ca niciun cuvant nu ar putea sa te faca sa uiti vestea trista. Stiu ca nimeni si nimic nu il poate inlocui pe acest prieten bun. Si stiu exact prin ce treci! De ce? Simplu: pentru ca am trecut si eu prin asta. De mai multe ori...
Eu am reusit sa merg mai departe dupa ce m-am intrebat: "Ok, daca am ramas aici, inseamna ca eu trebuie inca sa mai fac ceva notabil in lume! Deci, ce mai e de facut? Cum pot schimba lumea?"
Simona,
multumesc pentru cuvintele incurajatoare. E pacat ca astfel de lucruri se intampla, exact cum scriam in post. Dar ai mare dreptate, trebuie sa gasim forta necesara in noi pentru a merge mai departe. :-)
Hugs,
Clau
Trimiteți un comentariu