Ce-ar fi fost dacă? Pledoarie - Regretele Claudanului

De multe ori în viaţă avem regrete. Eu...regret că plec din Timişoara. Oraşul în care mi-am petrecut trei ani din viaţă. Cei mai frumoşi, după cum se spune. Am încheiat o etapă a vieţii mele, însă abia acum conştientizez că urmează să încep un nou capitol. Da, sunt entuziasmată, dar şi speriată în acelaşi timp. Stările ce mă incearcă sunt contradictorii, de la agonie la extaz...apoi niscava paranoia...când mă gandesc la agitaţia metropolei. 

Oamenii de acolo? Nu mă prea dau în vânt după ei. Sincer. Genul de persoane care te-ar strivi ca pe un gândac dacă le stai în cale. Poate că aşa trebuie să fii, ca să supraviaţuieşti în junglă. Poate că aşa voi ajunge şi eu. Nu ştiu încă. Aştept cu nerăbdare să văd ce înseamnă şi ce presupune viaţa în Bucureşti.

Vorbeam cu un bun prieten la o cafea de un traseu - traseul succesului. Concluzia care am tras-o în urma respectivei discuţii a fost că e mai uşor să fii un om de succes dacă eşti în Bucureşti. Iar generaţia noastra ţinteşte undeva sus! Sus de tot! La o adică, sunt convinsă că deep down our hearts, toţi ne dorim să avem succes - că în carieră, că pe plan personal, asta depinde de fiecare.

Amplasarea e in felul urmator: poza, iar dedesubtul ei ->descrierea aferenta

1. Vorbeam însă de regrete...regret că nu o să mai fiu alături de prieteni. Mi-au fost dragi. Am apelat la ei la nevoie. Am petrcut împreună. Ne-am beţivit şi ne-am chefuit până ne vizitau organele de Poliţie. Vechea gashka lugojeană(Ada, Ilie, Daniela, Alexis, Chucky, Ema, Flo Flo, Săvu, Dani, Mirch, Oli...în ordine aleatorie ca să nu existe supărare) - Sunteţi grozavi! I'll miss u guys!! Umbla o vorbă prin popor, tare adevărată: Nu e român ca bănăţanu, bănăţan ca lugojanu...mai departe nu conteaza! :P
2. Îmi pare rău că o să ajugem schioape! Sună ciudat, ştiu, dar să vă explic cum stă treaba. Conceptul e împrumutat din filmul The girl next door, dar ni se potriveşte ca o mănuşă. Timp de 2 ani de zile, am fost un trio. Un tripod! Admirat şi invidiat de toţi. Împărţeam aceleaşi bliduri, mâncam din aceeaşi salată(f bună, pregatită de Mira), dormeam în acelaşi pat, s.a.m.d. Acum, lăsăm în urmă un picioruş...pe Corina Sfiolina! Te iubesc bah! Trio forever and ever (sfiolina, mirobolantu şi claudanu')!!!

3. Regret...regret că mă despart de colegii de facultă. Am avut o grupă super...Jurna Jurna...cum zice Cokiss, restul e...lism. O să îmi fie dor de D'arc, de serile petrecute cu ai mei colegi, de nopţile în care dansam ca nebunii pe scaune şi atrăgeam atenţia tuturor :D. Doar asta e menirea noastă, nu? Şi ne făceam bine "meseria". Jurna Jurna! Drum bun, să dea norocu să ne mai întâlnim!

4. Hmm...mai regret că plec de aici lăsând un tzui :). Un tzui care a promis că va veni la Bucale să-l vadă pe Claudan' cât de des poate. Un tzui care m-a susţinut mereu, care a crezut în mine şi care m-a apreciat pentru ceea ce sunt. Mersi tzui, datorită ţie am ajuns la Bucureşti(u m-ai convins...stiu că am făcut cea mai bună alegere). Cine ştie? Om trăi şi om vedea dacă se adeveresc profeţiile mele! 5. Apoi...da...regret că nu am încercat ceva. Ceva mai mult cu cineva drag mie. Da, regret că am pierdut trenul. Nu mai am timp acum...e deja prea târziu şi am dat cu piciorul. Şansei, ocaziei? Nici eu nu deţin răspunsul. Tocmai asta e...o sa trăiesc cu gândul: "Ce-ar fi fost dacă?" Păcat că nu a existat niciodată "acel ceva" necesar pentru a putea fi mai mult decât a fost, decât este acum. Aş vrea să arunc vina pe teama de a pune cărţile pe faţă. Mulţumesc prietene, mulţumesc că ai fost alături de mine la bine şi la greu, când am plâns, când am fost fericită. O să rămâi mereu acolo! You're my best friend!

6. Regret că...las în urmă o televiziune. Da, TeleU. TeleU a fost biletul meu spre Bucureşti. Subiectul proiectului de cercetare pt admiterea la master. Las în urmă colegi cu care m-am înteles super bine. O să imi aduc aminte zâmbind de cafelele şi berile savurate după filmări, de discuţiile uneori porcotoase de la lucru, hehe! TeleU team, u are great! U guys rock! :P

7. Se mai spune că oamenii se îndrăgostesc de locuri. Ei bine şi eu m-am îndragostit de un loc din urbea de pe Bega. De Piaţa Unirii mai exact. De băncuţe, de arhitectură, de terase, de barurile din împrejurimi. Există Piaţa Unirii şi în Bucureşti, dar cu siguranţă, nu e la fel de frumoasă ca a noastră din Banat! Uff, grele despărţirile astea. Mai ales când ştii că sufletul ţi-a rămas acolo! Deşi merg io la Bucale, Timi o să rămână mereu oraşul meu favorit. Timişoara, I love u!!!