Pagini

miercuri, 25 mai 2011

A fi sau a nu fi...prieten

Tu cum iti imparti prietenii - buni, rai? Sau in functie de cat iti sunt de apropiati? In functie de cat iti sunt de utili? In functie de baza pe care o poti avea in ei in momentele grele din viata? In functie de respectul pe care il porti pentru ei?

Raspunsul la intrebarile de mai sus este, in aparenta, unul foarte simplu, dar totusi, atat de complicat. Ce faci cand te dezamagesc? Ce faci atunci cand te bucura sau te fac fericit? Persevereaza si scad in ochii tai? Cum definim, de fapt, scara prieteniei si nota pe care fiecare dintre acestia o merita?
O prietena mi-a povestit acum cateva zile despre un dulap fictiv in care fiecare rand de sertare constituie o anumita categorie de persoane care o inconjoara - cunostinte, amici, prieteni buni, prieteni de suflet. In mod constant, face mutari si permutari (wai, cat le uram in liceu) intre persoanele amintite, livrandu-le atentia cuvenita si bucatica din inima corespunzatoare. Astfel ca de la nivel de cunostinte, unii avanseaza la prieteni buni, apoi foarte buni... Evident, exista oricand riscul ca ei sa decada din drepturi si sa isi reia locul inital ori dimpotriva...sa dispara complet din dulapul fictiv daca dezamagirea a fost una prea mare...Mi-a placut ideea asta cu sertarele, mi se pare chiar geniala. 

La urma urmei, ce ne-am face daca am fi cu totii prieteni foarte buni? Sau ce ne-am face daca am fi cu totii doar cunostinte? Sau...doar amici? E asa de ciudat sa fii nevoit sa filtrezi persoanele care te inconjoara, dar totusi e extrem de util. Asa iti dai seama daca asteptarile pe care le ai de la o anumita persoana sunt prea mari. In acel moment dezamagirea este de o intensitate mai mica, suportabila, si in timp, vindecabila. 

Cert e ca nu oricine te poate jigni!

Niciun comentariu: